Buddha Amida şi Tărâmul său Pur



 Încerc să explic aici în termeni simpli şi uşor de înţeles cine este Buddha Amida şi cum ar trebui să înţelegem Tărâmul Pur.
Însă, în primul rând, ce este un Buddha sau mai degrabă, ce nu este?

Un Buddha nu este o fiinţă asemănătoare nouă, deşi la un moment dat a fost ca noi. Într-un binecunoscut dialog dintre un curios şi Buddha Shakyamuni, acesta din urmă este întrebat:

„Eşti un om?”
„Nu”, a răspuns Buddha.
„Eşti un spirit?”
„Nu”
„Eşti un zeu?”
„Nu”
„Atunci spune-mi, ce eşti?”
„Sunt un Buddha.”

Starea de om, zeu, spirit, etc, este limitată şi afundată în diferite tipuri de iluzii, aşadar greşim dacă afirmăm, spre exemplu, că un Buddha nu este altceva decât un om, pentru că starea pe care el a atins-o depăşeşte stadiul uman de evoluţie. În special unii creştini „acuză” buddhismul de faptul că întemeietorul său ar fi doar un om sau chiar unii buddhişti spun că Buddha a fost un om pentru a arăta în acest fel că noi nu promovăm închinarea la zei. Ambele variante de prezentare ale lui Buddha sunt false, deoarece, deşi înfăţişarea unui Buddha poate fi omenească, starea pe care el o atinge şi în care sălăşluieşte este supremă în univers.

Goana permanentă a egoului condus de dorinţe şi karmă, însoţit de suferinţă, naştere şi moarte, nu are sfârşit atât timp cât nu atingem Iluminarea sau Trezirea. Un Buddha este cel care iese, evadează din această goană nebună. Cuvântul Buddha înseamnă „Trezitul”, adică Trezit către adevărata realitate, către Absolut sau cum vreţi să-i ziceţi. El trece dincolo de naştere şi moarte, evadând de sub robia karmei. Starea sa în univers este supremă şi dincolo de gândirea noastră aflată încă în sclavia iluziilor.

Un Buddha are Înţelepciune Infinită şi Compasiune Infinită, prin care ajută fiinţele să se elibereze la rândul lor din naştere şi moarte.

În buddhism, spre deosebire de creştinism, nu se recunoaşte existenţa unui Dumnezeu creator, legiuitor şi judecător. Totul ţine de karmă iar un Buddha nu este un creator, legiuitor sau judecător, însă aşa cum am precizat înainte, starea sa în univers este supremă. El este doar Trezitul, şi acţionează ca îndrumător şi salvator, capabil de adevărata Compasiune care nu mai este înrobită de ataşamentele şi iluziile fiinţelor obişnuite. Prin buddhism, realitatea ultimă, Eliberarea sau Nirvana, este accesibilă tuturor dacă urmează Calea lăsată de Buddha.

O doctrină foarte importantă în buddhism este aceea că nu am putea deveni un Buddha fără să avem deja în noi această posibilitate sau potenţialitate. Se spune aşadar, că toate fiinţele, indiferent de gradul lor de iluzie sau mizerie spirituală, au în ele însele natura de Buddha şi potenţialitatea de a deveni Buddha. Indiferent că eşti un vierme, gândac de bucătărie, câine aruncat la gunoi, om, spirit flămând sau zeu, etc, porţi cu tine însuţi, ca pe o nestemată neştiută, natura de Buddha şi posibilitatea de a deveni un Buddha.

Asta este o veste bună, dar în acelaşi timp nu ne încălzeşte prea tare, pentru că aceia care ajung într-adevăr să se elibereze de iluziile lor şi să atingă starea de Buddha sunt extrem de puţini iar în vremurile de acum, spune Shinran[1], sunt complet inexistenţi. Aşadar, numai Calea credinţei în Amida rămâne cea mai accesibilă metodă.

Orice Buddha este complet liber şi continuă să se manifeste în diferite moduri pentru a conduce şi pe alţii către Eliberare. Toţi Buddha ating aceeaşi realitate ultimă şi absolută, de aceea se zice că toţi au aceeaşi esenţă ori natură, numită adeseori corpul Dharma al realităţii ultime sau Dharmakaya. Această stare nu poate fi explicată în cuvinte şi nu poate fi înţeleasă decât de cei care sunt deja Buddha. Ea este dincolo de orice dualitate şi de aceea mintea omenească limitată nu o poate concepe sau descrie într-un mod potrivit.

Apoi, fiecare Buddha are multiple manifestări transcendente, vizibile celor bine antrenaţi în samadhi ori stări concentrate ale minţii. Aceste manifestări pot lua multiple forme pentru a ajuta fiinţele neiluminate.

Diverşi Buddha creează sfere sau câmpuri de influenţă proprii, cunoscute sub numele de „tărâmuri pure” unde fiinţele care se încred în ei şi creează legături cu aceştia se pot naşte după moarte. Pentru a înţelege cât de cât cum stau lucrurile cu aceste tărâmuri sau sfere de influenţă, aduceţi-vă aminte cum în prezenţa anumitor persoane vă simţiţi deodată parcă mai bine sau mai rău iar uneori mai excitaţi sau mai obosiţi. Fiecare om are ceva ca un fel de sferă de influenţă - manifestarea naturală a propriilor stări interioare - şi îi poate influenţa mai mult sau mai puţin pe ceilalţi. Unii oameni schimbă automat atmosfera din cameră cu prezenţa lor, spre exemplu o femeie frumoasă va face destui bărbaţi să se simtă excitaţi ori un hoţ sau criminal creează automat o atmosferă de frică şi răceală. La fel, prezenţa unui Buddha inspiră şi influenţează, însă această influenţă este una aducătoare de iluminare sau stări benefice.

Când ne aflăm în prezenţa unui criminal şi suntem influenţaţi de el, putem spune că suntem în „tărâmul” lui sau „sfera sa de influenţă.” De asemenea, atunci când ne naştem în Tărâmul Pur al lui Buddha Amida, ajungem automat în câmpul său, a cărui influenţă ne face să devenim la rândul nostru un Buddha. Acest Tărâm Pur al lui Amida este real şi efectiv, fiind manifestarea Iluminării lui Amida. El ne este prezentat în sutre într-un mod pe care îl putem înţelege şi accepta. Nu este imposibil pentru Iluminarea supremă a unui Buddha să capete diferite forme de dragul fiinţelor neiluminate. Aceste manifestări deosebite şi transcendente ale unui Buddha sunt numite Sambhogakaya sau Corpul Recompensei.

Diverşi Buddha au corpuri ale recompensei diferite, în funcţie de legămintele pe care aceştia le-au făcut atunci când s-au angajat pe Cale. Să zicem că un om pe nume Gheorghe începe să urmeze Calea şi face legământ să salveze în mod special fiinţele cu dizabilităţi fizice. În momentul în care devine un Buddha are acces automat la realitatea ultimă (Dharmakaya), aceeaşi pentru toţi Buddhaşii, dar va avea manifestări transcendente diferite, special făcute pentru a ajuta acea categorie de fiinţe pentru care a făcut legăminte, adică va avea un Sambhogakaya diferit faţă de alţi Buddha. Acest corp este numit al „recompensei” deoarece este efectul sau „recompensa” practicilor şi virtuţilor sale, a legămintelor speciale pe care le-a transformat prin Iluminarea sa în metode efective de salvare.

Corpul fizic în care cineva devine un Buddha se numeşte Nirmanakaya, ori corpul transformării.

Astfel, dacă acum Gheorghe devine un Buddha el se va numi Buddha Gheorghe şi va avea un corp de carne (Nirmanakaya), ce are un început şi sfârşit vizibil, un corp transcendent (Sambhogakaya), cu început în momentul atingerii Buddheităţii dar fără sfârşit, datorat legămintelor şi virtuţilor sale diferite de ale altor Buddha şi un „corp” ultim (Dharmakaya), fără început şi fără sfârşit, acelaşi cu al tuturor Buddha.

La fel, cel pe care îl numim Buddha Amida a fost cu mult timp în urmă, în altă eră decât cea în care ne aflăm noi acum, un călugăr pe nume Dharmakara. El a făcut aspiraţia de a deveni un Buddha şi spre deosebire de alţii, a creat legăminte speciale care promit salvarea nu numai a celor capabili de anumite practici şi virtuţi, ci a tuturor, mai ales a celor incapabili de orice fel de practică. A promis aşadar, crearea unui Tărâm Pur special în care oricine să aibă acces şi odată născuţi acolo să devină la rândul lor un Buddha, liberi de naştere şi moarte, precum şi capabili să îi salveze pe ceilalţi. În conformitate cu Legământul Principal, numai credinţa (shinjin) este necesară pentru a deveni un Buddha în Tărâmul lui Pur, această credinţă manifestându-se prin rostirea Numelui său[2] şi dorinţa de a ne naşte in tărâmul său după moarte[3]. Credinţa nu este ceva complicat, ci încrederea simplă în Amida, adică a lua de bun şi adevărat Legământul său Principal.

În momentul în care Dharmakara a devenit Buddha Amida, legămintele şi Tărâmul său Pur au devenit automat reale şi efective în salvarea fiinţelor.

Aceasta este, pe scurt, povestea lui Amida spusă de Shakyamuni (Buddha istoric) discipolilor săi într-una din predicile rostite pe vârful Vulturului, în nordul Indiei şi înregistrată în Marea Sutră despre Buddha Amida, pe care noi adepţii Jodo Shinshu o acceptăm ca fiind reală şi demnă de încredere. Orice învăţătură buddhistă poate fi considerată autentică dacă a fost aprobată ori prezentată de însuşi Buddha Shakyamuni. Învăţătura despre credinţa în Buddha Amida şi Tărâmul său Pur, unde toate fiinţele pot atinge Iluminarea supremă, indiferent de capacităţile lor, face parte dintre aceste învăţături propovăduite de Shakyamuni.



[1] Shinran Shonin (1173-1263) este considerat fondatorul şcolii buddhiste Jodo Shinshu.
[2] Nembutsu este rostirea Numelui lui Buddha Amida în formula „Namo Amida Butsu.” „Namo” înseamnă „mă refugiez în” dar şi „omagiu/slavă lui.” „Butsu” înseamnă „Buddha.” Aşadar, „Mă refugiez în Buddha Amida/Slavă lui Buddha Amida.”
[3] Legământul Principal al lui Buddha Amida promite naşterea în Tărâmul său Pur tuturor acelora care se încred în el, recită Numele lui şi aspiră să se nască acolo:
„Dacă după ce voi atinge Buddheitatea, fiinţele sensibile din cele zece direcţii care se încred în mine cu o minte sinceră şi aspiră să se nască în Tărâmul meu, rostind Numele (Namo Amida Butsu) meu
chiar şi numai de zece ori, nu se vor naşte acolo, fie ca eu să nu ating cea mai înaltă Iluminare.”

0 comments:

Post a Comment

Leagă-ţi mintea nestatornică de Legământul Principal şi nu o lăsa să rătăcească în jungla diverselor practici. Chiar nu ai nevoie de nimic altceva în afară de Nembutsul credinţei.

Posted by Comunitatea buddhista Jodo Shinshu din Romania on Sunday, August 23, 2015

THANK YOU FOR THE SUPPORT!

THANK YOU FOR THE SUPPORT!
International Association for Buddhist Culture