Cele trei epoci Dharma




Explicaţiile următoare se bazează pe diferite citate din ultimul capitol al Kyogyoshinsho („Învăţătura, practica, credinţa şi realizarea căii Tărâmului Pur”), cea mai importantă lucrare a lui Shinran Shonin, precum şi pe câteva pasaje din sutre pe care el însuşi le-a folosit în comentariile sale.

Vorbind la modul general, doctrina celor trei epoci Dharma se referă la declinul treptat al capacităţii fiinţelor de a practica Dharma şi a atinge Iluminarea. Există aşadar, o diferenţă între timpul când Buddha Shakyamuni era în trup şi influenţa direct prin exemplul personal şi prezenţa sa („câmpul său energetic”) pe cei adunaţi în jurul lui şi perioadele mult îndepărtate din istorie când numai învăţătura rămâne dar nu şi Învăţătorul.

Este o şansă rară aceea de a întâlni un Buddha faţă în faţă şi a primi instruire directă, fiind tot timpul în prezenţa şi sub influenţa sa. Cât de rapidă şi sigură este dezvoltarea spirituală, chiar şi numai privindu-i chipul şi având devoţiune faţă de el în fiecare zi.
De asemenea, în perioada imediat următoare dispariţiei fizice a unui Buddha, influenţa lui este încă simţită şi rămâne activă prin lucrarea celor mai apropiaţi discipoli sau discipolii discipolilor săi direcţi.
După cum se spune în Mahamaya Sutra:

„În timpul primei perioade de cinci sute de ani după parinirvana lui Buddha, şapte călugări sfinţi, toţi posedând mare înţelepciune, inclusiv Mahakasyapa, vor menţine Dharma cea corectă în succesiune pentru ca aceasta să nu piară. După cinci sute de ani Dharma va dispărea complet.”

Prima perioadă de cinci sute de ani după moartea fizică a lui Buddha (parinirvana) este numită epoca perfectă sau corectă a Dharmei. Aceasta este o perioadă caracterizată de practica şi înţelegerea corectă a Dharmei în toate aspectele sale (meditaţie, înţelepciune şi precepte) cu dese atingeri ale Eliberării din partea practicanţilor.

A doua perioadă este numită epoca de decădere a Dharmei, adică o mie de ani de la terminarea celei dintâi.
Ea este caracterizată de o scădere graduală în hotărârea cu care practicanţii, laici şi călugări deopotrivă, urmează Calea. Indulgenţa ocupă treptat mintea şi inima adepţilor. Încălcarea preceptelor devine din ce în ce mai obişnuită printre călugări şi călugăriţe în timp ce „numai câţiva ating fructul Iluminării.”

A treia şi ultima epocă Dharma se spune că va dura zece mii de ani după cea de a doua. În ea „numai învăţătura verbală rămâne”, în timp ce nimeni nu mai este capabil să respecte preceptele şi să practice cu adevărat meditaţia sau alte metode buddhiste bazate pe puterea personală. Descrieri precum, „Dharma corectă nu mai există” sau „învăţătura va fi depozitată în palatul nagaşilor”, ce se găsesc în Mahamaya Sutra ori Sutra Regelui Binevoitor, etc, înseamnă că deşi textele scrise pot fi citite şi studiate, Dharma învăţăturilor bazate pe puterea personală este ca şi inexistentă sau practic inexistentă, deoarece nimeni nu mai poate atinge Iluminarea prin ea.
Cerinţele căilor puterii personale din învăţătura buddhistă nu mai corespund capacităţilor fiinţelor.

De asemenea, cu toate că citim despre precepte în textele sacre, nimeni nu le mai poate respecta cu adevărat. De aceea, se spune că în această perioadă nu mai există precepte. Dacă ar fi existat persoane care ar avea cel puţin capacitatea de a le urma într-un mod imperfect, am putea vorbi despre încălcarea preceptelor, însă din moment ce oamenii nu le pot respecta deloc se spune că acestea nu mai există. Capacităţile fiinţelor sunt atât de scăzute încât nu mai are rost să li se ceară nimic din punct de vedere spiritual, aşadar, nu mai există precepte[1]. Este la fel cu a nu mai avea nici o pretenţie de comportament sănătos din partea unui bolnav cronic.

De asemenea, chestiunea concordanţei dintre învăţătură şi fiinţele cărora li se adresează, precum şi timpul în care acestea trăiesc – mai aproape sau mai departe de prezenţa fizică a unui Buddha – este extrem de importantă.

Maestrul Tao-ch’o a spus:

„Dacă fiinţele, învăţăturile şi timpurile nu sunt în concordanţă, va fi foarte dificil să fie îndeplinită practica şi să se atingă Iluminarea.”

Cineva care trăieşte şi practică în prezenţa lui Buddha sau foarte aproape de timpul vieţii lui poate mult mai uşor să urmeze metodele bazate pe puterea personală în comparaţie cu cineva care se află la 2500 ani distanţă de el. Cerinţele şi practicile nu pot fi asemănătoare pentru acesta din urmă, deoarece timpurile şi capacităţile sunt diferite.
Maestrul Shinran explică:

„În ceea ce priveşte Dharma, sunt trei epoci iar referitor la oameni, există trei nivele. Instruirea care oferă învăţătura şi preceptele înfloreşte şi decade în funcţie de epocă iar cuvintele de condamnare sau laudă sunt acceptate sau respinse în funcţie de persoană...

… înţelepciunea şi Iluminarea fiinţelor din cele cinci perioade de câte cinci sute de ani de după moartea fizică a lui Buddha sunt diferite. Aşadar, cum ar putea să fie ele salvate numai de o singură cale?.”

Cum ar putea fiinţele ce trăiesc în ultima epocă Dharma să atingă Iluminarea prin metodele şi practicile oferite celor care urmau Calea în prezenţa lui Buddha, adică în epoca perfectă a Dharmei, care aveau un mediu şi capacităţi spirituale diferite?
„Este ca şi cum ai freca două bucăţi de lemn verde pentru a face focul; acesta nu se aprinde pentru că momentul este nepotrivit”, explică Maestrul Tao-ch’o într-o reuşită comparaţie.

De asemenea, Shinran subliniază foarte clar:

 „Cu adevărat ştim că învăţăturile Căii Înţelepţilor[2] au fost gândite pentru perioada când Buddha era în lume şi pentru era corectă a Dharmei; ele sunt toate nepotrivite pentru timpurile şi fiinţele epocii decadente, ultime şi a celei în care Dharma a dispărut complet. Deja timpul lor a trecut şi nu mai sunt în concordanţă cu fiinţele.”

Aşadar, Sutra Marii Colecţii afirmă:

Din miliarde de fiinţe sensibile care caută să îndeplinească practicile şi să cultive calea în epoca din urmă a Dharmei, nici una nu va obţine realizarea.”

Maestrul Tao-ch’o comentează asupra acestui pasaj:

„Trăim acum în ultima epocă Dharma; este lumea rea a celor cinci pângăriri[3]. Numai această poartă – metoda Tărâmului Pur – este singura Cale ce permite trecerea.”

Singură Calea Jodo Shinshu nu face nici o discriminare între capacităţile fiinţelor şi nu depinde de timpul în care trăiesc acestea, deoarece nu prin intermediul puterii personale, schimbătoare şi nedemnă de încredere, sunt aduse fiinţele către Iluminarea perfectă, ci prin Puterea lui Buddha Amida.


[1] A nu exista nici o cerinţă în ceea ce priveşte preceptele nu înseamnă că cei ce trăiesc în ultima epocă a Dharmei nu ar trebui să mai facă nici un efort din punct de vedere moral, ci doar că nu li se mai cere să atingă Iluminarea prin intermediul preceptelor.
[2] Calea Înţelepţilor este o altă denumire pentru calea puterii personale.
[3]Cele cinci pângăriri sunt cele cinci semne de decădere ale lumii în care trăim: 1. decăderea viziunilor, când concepţiile şi ideile greşite devin predominante, 2. înmulţirea şi exaltarea patimilor omeneşti asociată cu ridicarea lor în slăvi, 3. decăderea condiţiei umane, când oamenii sunt în general nemulţumiti şi nefericiţi, 4. micşorarea duratei de viaţă – în conformitate cu sutrele, atunci când viaţa omului este mai mica sau aproape de o sută de ani, 5. înmulţirea războaielor şi a dezastrelor naturale.

0 comments:

Post a Comment

Leagă-ţi mintea nestatornică de Legământul Principal şi nu o lăsa să rătăcească în jungla diverselor practici. Chiar nu ai nevoie de nimic altceva în afară de Nembutsul credinţei.

Posted by Comunitatea buddhista Jodo Shinshu din Romania on Sunday, August 23, 2015

THANK YOU FOR THE SUPPORT!

THANK YOU FOR THE SUPPORT!
International Association for Buddhist Culture