- pe baza unor
versuri din Shozomatsu wasan -
Buddhismul s-a răspândit foarte mult în Europa
ultimilor cincizeci de ani, ceea ce este îmbucurător. Însă în această
răspândire şi imaginea pe care a căpătat-o în ţările vestice lipseşte ori nu
este bine înţeles un element important. Prea multe voci se aud în susţinerea
unor deja vechi stabilite prejudecăţi, precum: „buddhismul este o cale a
eliberării prin sine însuşi” sau „Buddha a fost doar un învăţător, degetul care
arată luna”, etc. Imaginea adânc înrădăcinată în minţile oamenilor despre cum
ar trebui să fie un buddhist este aceea a unui călugăr sau practicant mereu
calm şi zâmbăreţ ce urmează o cale grea a îmbunătăţirii şi eliberării
personale. Pentru mulţi acesta este buddismul, însă pentru Shinran, tocmai asta
nu mai este el de mult ...
Povestea vieţii şi învăţăturii lui ne arată un alt
aspect al buddhismului pe care el îl consideră a fi adevăratul motiv al
apariţiei acestei căi în lume – învăţătura Tărâmului Pur sau Jodo Shinshu, în
care Buddha Amida nu mai este degetul care arată calea, ci un Salvator, de
fapt, cel mai bun Salvator care a apărut vreodată în toate cele trei lumi, cu
Shakyamuni fiind mesagerul şi propovăduitorul lui, ghidând fiinţele sensibile
să se încreadă în Amida. Ce diferenţă imensă între ceea ce Shinran considera că
este Dharma şi toate celelalte şcoli ale buddhismului puterii personale!
Putem spune că, în termenii lui Shinran,
buddhismul nu va fi cu adevărat stabilit în afara Asiei până când învăţătura
despre salvarea lui Amida nu va deveni suficient de bine cunoscută. De fapt, în
ţările europene şi ne-asiatice în general, numai învăţăturile provizorii ale
lui Shakyamuni s-au răspândit până acum, însă nu şi învăţătura adevăratei sale
intenţii de a veni în această lume. Aşadar, este misiunea noastră să înţelegem
şi să transmitem corect singura metodă spirituală care este încă funcţională şi
capabilă de a salva fiinţele în această ultimă epocă Dharma. Cu cât devenim mai
conştienţi de acest adevăr, cu atât mai bine este pentru lumea în care trăim.
Posibilitatea atingerii Buddheităţii în chiar
această viaţă este esenţa şcolilor buddhiste care sunt atât de răspândite în
Europa. Ştiri despre maeştri buddhişti faimoşi şi realizările lor deosebite
sunt multe iar numărul discipolilor lor creşte vertiginos. Cine nu ar vrea să
vadă, atingă sau să fie în preama cuiva despre care se spune că este încarnarea
unui maestru de demult sau chiar un Buddha viu ...
Însă eu nu mă pot abţine să nu privesc cu
suspiciune toate aceste împliniri ale unor importante figuri din buddhismul
actual. Dacă este să privesc „realizările spirituale moderne” prin ochii
învăţăturii lui Shinran despre adevăratele capacităţi ale fiinţelor ce trăiesc
în ultima epocă Dharma, cred că rămân două posibilităţi în ceea ce îi priveşte
pe cei despre care se zice că ating starea de Buddha în zilele noastre:
|
1) Ar putea fi Bodhisattvaşi deghizaţi care au atins Buddheitatea în trecut
şi care acum vin în lumea noastră pentru a-i păstra pe cale pe cei care nu
pot încă să se încreadă în Amida însă continuă să urmeze alte metode
buddhiste, sau
2) Deoarece ne aflăm în iluzie, avem senzaţia că cineva care dovedeşte
mai multă răbdare decât noi sau zâmbeşte mai bine, a şi atins Buddheitatea.
|
Însă a deveni un Buddha înseamnă mult mai mult
decât a fi capabil să afişezi o figură calmă şi senină ori să spui cuvinte
frumoase şi înţelepte. Shinran a explicat în Tannisho[1] câteva aspecte importante
despre ce înseamnă să devii un Buddha, ceea ce multor buddhişti zâmbăreţi ale
timpurilor moderne le lipseşte:
„Se poate oare spune despre aceia care vorbesc despre atingerea Iluminării în această viaţă că manifestă diverse corpuri ale acomodării[2], că posedă cele treizeci şi două de caracteristici[3] şi cele optzeci de semne ale lui Buddha[4] şi că propovăduiesc Dharma pentru a ajuta fiinţele sensibile în acelaşi fel ca Sakyamuni? Asta este ceea ce înseamnă a atinge Iluminarea în această viaţă.”
Un adevărat Buddha cunoaşte toate vieţile trecute,
ale lui (când nu era încă un Buddha) şi ale tuturor fiinţelor, el înţelege
toate cauzele şi posibilele efecte ale acestora, fiind aşadar, capabil să facă
previziuni în ceea ce priveşte viitorul; el ştie la modul perfect ce metodă
este mai potrivită pentru orice fiinţă care apare înaintea lui, aude şi vede
tot în orice lume posibilă, etc, iar lista capacităţilor illuminate ale unui
Buddha poate umple multe pagini…. Este foarte important de înţeles că un Buddha
a depăşit stadiul de om, condiţia omenească fiind doar una din multele stări
neiluminate ale existenţei de care un Buddha se eliberează. Forma exterioară
sau trupul în care cineva devine un Buddha ori se manifestă din Compasiune faţă
de fiinţe poate avea înfăţişare umană, însă mintea lui este dincolo de mintea
limitată a unui om[5].
Calităţile illuminate ale unui Buddha se manifestă
la exterior şi se impregnează pe trupul lui, aşadar, atât fizic cât şi mental,
un Buddha este o persoană extraordinară, superioară oricărei fiinţe. Shinran a
susţinut foarte clar în scrierile sale că a deveni un Buddha, posedând astfel
de capacităţi precum cele enumerate anterior, este ceva ce nu se mai poate
realiza în această epocă. Din păcate, contemporanii noştri nu citesc cu atenţie
în sutre şi comentarii despre ce este un Buddha şi devin mult prea repede
impresionaţi de oricine afişează mai mult calm decât ei.
În ceea ce mă priveşte, când răsfoiesc diferitele
reviste buddhiste care sunt atât de populare în ziua de azi, am adeseori un
sentiment de inutilitate şi deşertăciune.
Prea mulţi călugări zâmbăreţi, articole
sofisticate, discuţii Zen despre vid şi cum suntem deja Buddha însă nu ne dăm
seama încă şi alte lucruri asemănătoare …. citesc toate acestea şi am senzaţia
că se adresează unor extratereştri sau în nici un caz mie însumi.
Cine sunt aceşti buni buddhişti şi cum ar putea
vorbele lor să îmi fie de vre-un ajutor? A venit oare Buddha în această lume
numai pentru a le preda acestor băieţi simpatici care sunt întotdeauna calmi şi
au vieţi împlinite datorită meditaţiei? Dacă în acest fel stau lucrurile,
atunci ce mai caut eu aici?
Înainte de a intra în Jodo Shinshu mă simţeam ca
în timpul şcolii atunci când profesorul vorbea mai întotdeauna cu elevii buni
iar pe mine mă trimitea în spatele clasei cu băieţii răi.
Fără Jodo Shinshu, buddhismul ar fi doar un alt
discurs interesant pentru elevii buni şi deştepţi însă fără nici o relevanţă
pentru oamenii reali care trăiesc în lumea mea de fiecare zi.
Acum înţeleg de ce considera Shinran că învăţătura
Marii Sutre a fost adevăratul motiv al apariţiei lui Shakyamuni în această
lume. El a avut curajul de a abandona masca bunului buddhist zâmbăreţ şi a
privit adânc în sine însuşi şi în capacităţile oamenilor. Shinran nu ne-a
predat discursurile moralizatoare ale altor sutre, ci a ales cu atenţie
scrierile care erau cu adevărat importante pentru el şi ceilalţi.
Există învăţături şi practici propovăduite de
Shakyamuni despre care Shinran a ales să nu vorbească şi a făcut asta nu pentru
că respectivele erau dăunătoare sau proaste, ci nefolositoare pentru atingerea
Buddheităţii de către fiinţe precum noi înşine, fără capacităţi şi merite
deosebite. El a explicat în Scrisorile[6] sale că unele învăţături
buddhiste sunt de relevanţă limitată iar altele de relevanţă universală şi că
învăţătura despre Legământul Principal al lui Buddha Amida face parte din
ultima categorie. A fi de relevanţă universală înseamnă a fi folositor şi
efectiv atât pentru cei virtuoşi cât şi pentru cei răi şi plini de patimi
oarbe. Sfinţi şi păcătoşi, înţelepţi şi idioţi ar trebui să fie salvaţi în mod
egal. Dintre toate căile buddhiste, numai Jodo Shinshu este „învăţătura în concordanţă cu fiinţele şi
timpul în care acestea trăiesc”[7].
Unii ar putea crede (am auzit astfel de afirmaţii
la unele întîlniri europene) că nu este bine să fim atât de radicali precum
Shinran care a spus că numai credinţa în Buddha Amida poate face oamenii să
atingă Buddheitatea, deoarece în acest fel am putea jigni alte şcoli buddhiste
cu care suntem angajaţi în discuţii ecumenice.
Însă ce putem face? De ce s-ar simţi jigniţi când
atât de multe confesiuni (dacă nu toate) pretind de asemenea că ele au cele mai
bune practici şi metode? Uitaţi-vă numai la afirmaţiile şcolilor tibetane când
îşi laudă propriile învăţături!
Opinia mea este că trebuie să ţinem strict de
explicaţiile lui Shinran Shonin şi să le prezentăm exact aşa cum ne-au fost
oferite, fără să adăugăm nimic pentru a satisface aşteptările fiinţelor
neiluminate din alte şcoli sau alte religii. Şi asta deoarece în explicaţiile
lui Shinran găsim adevăratul sens al existenţei Jodo Shinshu.
Această minunată învăţătură despre încrederea
absolută în Buddha Amida nu este doar o altă metodă buddhistă printre cele
84000 porţi Dharma[8],
ci învăţătura supremă a lui Shakyamuni.
Shinran a spus în Shozomatsu Wasan:
„...
învăţăturile pe care Shakyamuni le-a lăsat în urmă
au
intrat toate în palatul nagaşilor.”
Aceasta înseamnă că toate celelalte învăţături buddhiste nu mai sunt efective în aceste timpuri. „A intra în palatal nagaşilor” înseamnă exact asta – a nu mai fi de folos ori a fi ca şi inexistent.”
El a fost şi mai clar:
„Deşi
avem învăţăturile lui Shakyamuni,
Nu
există nimeni care să le practice;
De
aceea, se spune că în ultima epocă Dharma
Nici
o singură fiinţă nu va atinge Iluminarea prin ele.”
„Nici
o singură fiinţă nu va atinge Iluminarea prin ele” este o afirmaţie foarte puternică. Nici o singură
fiinţă – aceasta trebuie foarte bine înţeles. Nici un singur om nu poate
practica într-un mod efectiv învăţăturile buddhiste în afară de medoda
credinţei în Buddha Amida.
Shinran a spus foarte clar pentru cine este
pregătit să audă:
„Dacă
nu se încred în Legământul plin de Compasiune al lui Tathagata[9],
Nici
o singură fiinţă din aceste vremuri – ultima epocă Dharma
şi
a cincea perioadă de cinci sute de ani de la plecarea lui Shakyamuni –
nu
are vre-o şansă de a evada din naştere şi moarte.”
Cuvintele lui Shinran nu lasă nici o urmă de
îndoială în legătură cu ce avem de făcut.
Nu există nici o altă metodă buddhistă care să
poată garanta atingerea Buddheităţii atât de repede, fără să ceară nimic din
partea practicantului. Toate discursurile drăguţe şi practicile altor şcoli
prin care ele pretind că oricine poate deveni un Buddha în această viaţă sunt
bune în ele însele, dar nu mai sunt efective pentru această epocă şi oamenii
care trăiesc în ea. Aşadar, ele sunt ca şi inexistente – „intrate în palatul nagaşilor.”
În această epocă, orice practică spirituală
autentică – prin „autentică” înţeleg orice practică buddhistă iar nu metodele
altor religii – care pretinde chiar şi cel mai mic merit din partea
practicantului nu mai este o practică efectivă. De aceea, ar trebui să le
abandonăm, pentru că nu mai putem deveni Buddhaşi prin ele.
Dacă este necesar să abandonăm toate celelalte practici
buddhiste ca fiind plecate în palatul nagaşilor sau ca şi inexistente, cu atât
mai mult nu ar trebui să urmăm învăţăturile şi practicile nebuddhiste, despre
care Shinran vorbeşte în detaliu în Kyogyoshinsho unde afirmă, spre exemplu,
citând din Marea Sutră a Nirvanei:
„Fii
mei buni, există două tipuri de Iluminare: eternă şi impermanentă… Iluminarea
căilor nebuddhiste este numită impermanentă, în timp ce Iluminarea metodelor
buddhiste este eternă.”
El face din nou referire la învăţăturile
nebuddhiste în Shozomatsu Wasan:
„Cele
nouăzeci şi cinci de învăţături nebuddhiste pângăresc lumea[10];
Numai
Calea lui Buddha este pură şi curată.”
Aceste versuri sunt imediat urmate de cele de mai jos:
„Numai
mergând înainte şi atingând Iluminarea
putem
să îi ajutăm pe ceilalţi în această casă arzând;
aceasta este lucrarea naturală a Legământului.”
aceasta este lucrarea naturală a Legământului.”
Dacă le comparăm pe acestea din urmă cu afirmaţia
despre cele două tipuri de Iluminare (eternă şi impermanentă) citată de Shinran
în Kyogyoshinsho şi prezentată mai sus, putem trage cu uşurinţă concluzia că NU
prin învăţăturile nebuddhiste, ci prin Calea lui Buddha, care este pură şi
curată, suntem capabili să atingem Iluminarea.
Aşadar, pentru că trăim în această ultimă epocă
Dharma cu toate dificultăţile şi mizeriile ei, trebuie să urmăm numai Calea lui
Buddha iar nu diferitele căi nebuddhiste, ele însele manifestări ale acestei
lumi plină de impuritate. Mai mult decât atât, dintre toate metodele buddhiste
să alegem numai învăţătura despre Legământul Principal şi să le abandonăm pe
celelalte ca fiind inutile (ca şi inexistente).
Cred în mod special că aceste afirmaţii ale lui
Shinran Shonin despre căile nebuddhiste şi alte practici buddhiste în afară de
Jodo Shinshu sunt foarte utile în zilele noastre când a devenit o modă să
amestecăm lucrurile şi să găsim aşa zise sinteze între diferite credinţe
religioase. Multe ciorbe spirituale se găsesc pe toate drumurile, amestecând
elemente de creştinism cu buddhism, hinduism sau yoga. Însă şi în lumea
buddhistă tendinţa de a amesteca lucrurile este adeseori întâlnită. În sangha
Jodo Shinshu internaţională, spre exemplu, există un curent de opinie care
încearcă să prezinte această Dharma într-un mod cât mai Zen pentru a o acomoda
viziunilor personale şi incapacităţii de a se deschide faţă de o învăţătură
buddhistă a salvării şi credinţei.
În respingerea căilor nonbuddhiste ca neducând la
Iluminare şi a altor metode buddhiste ca ne-efective, Shinran arată că nu este
interesat să satisfacă aşteptările şi opiniile nimănui ori să aibă discuţii „politically
correct” cu toate doctrinele şi viziunile religioase, ci că este mai degrabă
concentrat pe salvarea fiinţelor din naştere şi moarte – lucrul cel mai
important în drumul său spiritual. Înaintea celor două râuri de apă şi foc[11], a morţii şi a diverselor
pericole ce pot lovi în orice moment, precum şi a şansei atât de rare de a se
naşte în trup de om, Shinran este interesat exclusiv să ne arate Calea de
scăpare. Iar el chiar nu vede nici o altă metodă utilă în afara credinţei în
Buddha Amida. Toate celelalte sunt fie ireale, fie imposibil de utilizat.
Shinran ne cheamă să ne trezim şi să nu pierdem
şansa preţioasă pe care o avem aici şi acum. Aceasta este o casă arzând iar nu un
loc pentru discuţii şi doctrine fără importanţă. El este foarte limpede în
explicaţiile sale, asemenea unui doctor care prescrie exact ceea ce îi trebuie
unui pacient pentru a-i salva viaţa. Cuvintele lui sunt în genul următor: „Vrei
să scapi de naştere şi moarte? Dacă da, atunci aceasta este metoda de urmat iar
nu alta. Încrede-te în Buddha Amida şi în nimeni altcineva.”
Acesta este mesajul lui Shinran către o lume
bolnavă cronic, aflată în ultima epocă Dharma, o lume care are nevoie disperată
de cel mai bun medicament din istoria sa religioasă.
În loc să piardă timp cu pastile numai pe jumătate
folositoare ori complet inaplicabile în aceste timpuri de epidemie gravă,
Shinran ia măsuri drastice şi taie rădăcina bolii: „Aveţi credinţă în Amida.
Aceasta este singura metodă, altfel boala voastră nu se va sfârşi. Sunteţi prea
bolnavi, de aceea vă rog, nu mai pierdeţi vremea şi luaţi acest medicament.”
Unui pacient care se află în moarte clinică nu i se mai pot aplica decât şocuri
electrice, nu alte medicamente bune pentru când era mai puţin bolnav sau nu
atât de slăbit (alte epoci decât cea de acum). Exact asta face Shinran, aplică
şocuri vindecătoare acestei lumi bolnave cu riscul de a fi considerat
fundamentalist.
Celor care vin la buddhism şi la Jodo Shinshu
pentru delicii intelectuale sau discuţii interesante, atitudinea radicală a lui
Shinran poate părea jenantă sau incorectă faţă de alte şcoli şi religii. Însă
pentru cei care naşterea şi moartea este problema de cea mai mare importanţă şi
sunt conştienţi de adevăratele lor capacităţi, mesajul limpede şi direct al lui
Shinran de a respinge ceeea ce este inutil şi a alege ceea ce este urgent şi
folositor, este exact ceea ce aveau nevoie să audă.
Aşa că, dragi prieteni, alegeţi: evadaţi din
această casă arzând sau rămâneţi în interior, petrecându-vă timpul cu practici
false ori inutile.
Decizia vă aparţine.
[1] „Tannisho, plângere împotriva abaterilor de la
adevăratul shinjin”, text clasic în tradiţia noastră apărut în 2003 în limba
română în seria traducerilor din buddhismul Jodo Shinshu. De asemenea, puteţi
citi comentariul meu în „Calea accepării-comentariu la Tannisho”, publicat de
Corporate Body of Buddha Educational Foundation” în 2010.
[2] Nirmanakaya, în sanscrită. Unul dintre cele trei corpuri ale lui Buddha.
Un Buddha se manifestă el însuşi în orice formă, în concordanţă cu condiţiile
şi capacităţile acelora pe care trebuie să îi salveze. Vezi articolul „Despre
Buddha Amida şi Tărâmul său Pur” unde este explicată doctrina celor trei
corpuri ale unui Buddha.
[3] „Treizeci şi două de caracteristici”, se referă la cele treizeci şi două
de semne fizice ale desăvârşirii atribuite unui Buddha şi unui Cakravatin (rege
ideal).
[4] „Optzeci de semne ale lui Buddha”, se referă la cele
optzeci de caracteristici fizice importante ale unui Buddha. Acestea sunt
caracteristici fizice minore ce însoţesc cele treizeci şi două de semne
principale.
[5] Vezi capitolul „Despre Buddha Amida şi Tărâmul
său Pur” din această carte unde vorbesc despre cele trei „corpuri” ale unui
Buddha.
[6] Mattosho (Lumină pentru epocile din urmă),
traducere în limba română de Josho Adrian Cîrlea. Apărută în 2004 în seria
traducerilor din buddhismul Jodo Shinshu.
[7] Shozomatsu Wasan – Imnurile epocilor Dharma.
[8] Shinran a spus în
scrisoarea a opta din „Lumină pentru epocile din urmă” (Mattosho): „Dintre Dharmele uşor de înţeles şi cele de
neconceput, primele cuprind 84000 de învăţături ale Căii Înţelepţilor.
Învăţătura Tărâmului Pur este Dharma de neconceput.” Aceasta este una din
modalităţile prin care el a separat învăţătura Tărâmului Pur de celelalte
învăţături şi practici buddhiste.
[9] Tathagata este un al nume pentru Buddha şi înseamnă ceva de genul „cel ce
vine din aşaitate” sau din „ceea ce este” – realitatea de dincolo de aparenţe.
[10] Fraza "nouăzeci şi cinci de învăţături
buddhiste" (kujugoshu ) apare pentru prima oară în Sutra Nirvanei. Se
spune că în vremea lui Buddha erau nouă zeci şi cinci de învăţături greşite.
Acestea sunt viziunile celor şase maeştri (rokushi gedo) adversari ai lui
Buddha şi ai discipolilor acestora, cincisprezece pentru fiecare maestru în
parte (explicaţiile lui Zuio Inagaki Sensei).
De asemenea, orice învăţătură
spirituală care contrazice legea karmei aşa cum a fost explicată de Buddha,
neagă renaşterea, afirmă existenţa unui creator şi judecător suprem al lumii,
etc, poate fi considerată în categoria învăţăturilor nebuddhiste care ar trebui
respinse. Spre exemplu, nimeni nu poate fi adept Jodo Shinshu şi să creadă în
acelaşi timp în Dumnezeu, să nege renaşterea şi legea karmei.
[11] Aluzie la parabola celor două râuri şi a căii
albe, scrisă de Maestrul Shan-tao în care acestea reprezintă patimile omeneşti.
Vezi cartea mea, „Buddhismul Compasiunii”, apărută în 2005 şi publicată pentru
distribuţie gratuită de Corporate Body of Buddha Educational Foundation.
0 comments:
Post a Comment