Jodo Shinshu – singura cale efectivă în această ultimă epocă Dharma




- pe baza unor versuri din Shozomatsu wasan -

Buddhismul s-a răspândit foarte mult în Europa ultimilor cincizeci de ani, ceea ce este îmbucurător. Însă în această răspândire şi imaginea pe care a căpătat-o în ţările vestice lipseşte ori nu este bine înţeles un element important. Prea multe voci se aud în susţinerea unor deja vechi stabilite prejudecăţi, precum: „buddhismul este o cale a eliberării prin sine însuşi” sau „Buddha a fost doar un învăţător, degetul care arată luna”, etc. Imaginea adânc înrădăcinată în minţile oamenilor despre cum ar trebui să fie un buddhist este aceea a unui călugăr sau practicant mereu calm şi zâmbăreţ ce urmează o cale grea a îmbunătăţirii şi eliberării personale. Pentru mulţi acesta este buddismul, însă pentru Shinran, tocmai asta nu mai este el de mult ...
Povestea vieţii şi învăţăturii lui ne arată un alt aspect al buddhismului pe care el îl consideră a fi adevăratul motiv al apariţiei acestei căi în lume – învăţătura Tărâmului Pur sau Jodo Shinshu, în care Buddha Amida nu mai este degetul care arată calea, ci un Salvator, de fapt, cel mai bun Salvator care a apărut vreodată în toate cele trei lumi, cu Shakyamuni fiind mesagerul şi propovăduitorul lui, ghidând fiinţele sensibile să se încreadă în Amida. Ce diferenţă imensă între ceea ce Shinran considera că este Dharma şi toate celelalte şcoli ale buddhismului puterii personale!

Putem spune că, în termenii lui Shinran, buddhismul nu va fi cu adevărat stabilit în afara Asiei până când învăţătura despre salvarea lui Amida nu va deveni suficient de bine cunoscută. De fapt, în ţările europene şi ne-asiatice în general, numai învăţăturile provizorii ale lui Shakyamuni s-au răspândit până acum, însă nu şi învăţătura adevăratei sale intenţii de a veni în această lume. Aşadar, este misiunea noastră să înţelegem şi să transmitem corect singura metodă spirituală care este încă funcţională şi capabilă de a salva fiinţele în această ultimă epocă Dharma. Cu cât devenim mai conştienţi de acest adevăr, cu atât mai bine este pentru lumea în care trăim.

Posibilitatea atingerii Buddheităţii în chiar această viaţă este esenţa şcolilor buddhiste care sunt atât de răspândite în Europa. Ştiri despre maeştri buddhişti faimoşi şi realizările lor deosebite sunt multe iar numărul discipolilor lor creşte vertiginos. Cine nu ar vrea să vadă, atingă sau să fie în preama cuiva despre care se spune că este încarnarea unui maestru de demult sau chiar un Buddha viu ...
Însă eu nu mă pot abţine să nu privesc cu suspiciune toate aceste împliniri ale unor importante figuri din buddhismul actual. Dacă este să privesc „realizările spirituale moderne” prin ochii învăţăturii lui Shinran despre adevăratele capacităţi ale fiinţelor ce trăiesc în ultima epocă Dharma, cred că rămân două posibilităţi în ceea ce îi priveşte pe cei despre care se zice că ating starea de Buddha în zilele noastre:

1) Ar putea fi Bodhisattvaşi deghizaţi care au atins Buddheitatea în trecut şi care acum vin în lumea noastră pentru a-i păstra pe cale pe cei care nu pot încă să se încreadă în Amida însă continuă să urmeze alte metode buddhiste, sau
2) Deoarece ne aflăm în iluzie, avem senzaţia că cineva care dovedeşte mai multă răbdare decât noi sau zâmbeşte mai bine, a şi atins Buddheitatea.

Însă a deveni un Buddha înseamnă mult mai mult decât a fi capabil să afişezi o figură calmă şi senină ori să spui cuvinte frumoase şi înţelepte. Shinran a explicat în Tannisho[1] câteva aspecte importante despre ce înseamnă să devii un Buddha, ceea ce multor buddhişti zâmbăreţi ale timpurilor moderne le lipseşte:

„Se poate oare spune despre aceia care vorbesc despre atingerea Iluminării în această viaţă că manifestă diverse corpuri ale acomodării[2], că posedă cele treizeci şi două de caracteristici[3] şi cele optzeci de semne ale lui Buddha[4] şi că propovăduiesc Dharma pentru a ajuta fiinţele sensibile în acelaşi fel ca Sakyamuni? Asta este ceea ce înseamnă a atinge Iluminarea în această viaţă.”

Un adevărat Buddha cunoaşte toate vieţile trecute, ale lui (când nu era încă un Buddha) şi ale tuturor fiinţelor, el înţelege toate cauzele şi posibilele efecte ale acestora, fiind aşadar, capabil să facă previziuni în ceea ce priveşte viitorul; el ştie la modul perfect ce metodă este mai potrivită pentru orice fiinţă care apare înaintea lui, aude şi vede tot în orice lume posibilă, etc, iar lista capacităţilor illuminate ale unui Buddha poate umple multe pagini…. Este foarte important de înţeles că un Buddha a depăşit stadiul de om, condiţia omenească fiind doar una din multele stări neiluminate ale existenţei de care un Buddha se eliberează. Forma exterioară sau trupul în care cineva devine un Buddha ori se manifestă din Compasiune faţă de fiinţe poate avea înfăţişare umană, însă mintea lui este dincolo de mintea limitată a unui om[5].

Calităţile illuminate ale unui Buddha se manifestă la exterior şi se impregnează pe trupul lui, aşadar, atât fizic cât şi mental, un Buddha este o persoană extraordinară, superioară oricărei fiinţe. Shinran a susţinut foarte clar în scrierile sale că a deveni un Buddha, posedând astfel de capacităţi precum cele enumerate anterior, este ceva ce nu se mai poate realiza în această epocă. Din păcate, contemporanii noştri nu citesc cu atenţie în sutre şi comentarii despre ce este un Buddha şi devin mult prea repede impresionaţi de oricine afişează mai mult calm decât ei.

În ceea ce mă priveşte, când răsfoiesc diferitele reviste buddhiste care sunt atât de populare în ziua de azi, am adeseori un sentiment de inutilitate şi deşertăciune.
Prea mulţi călugări zâmbăreţi, articole sofisticate, discuţii Zen despre vid şi cum suntem deja Buddha însă nu ne dăm seama încă şi alte lucruri asemănătoare …. citesc toate acestea şi am senzaţia că se adresează unor extratereştri sau în nici un caz mie însumi.
Cine sunt aceşti buni buddhişti şi cum ar putea vorbele lor să îmi fie de vre-un ajutor? A venit oare Buddha în această lume numai pentru a le preda acestor băieţi simpatici care sunt întotdeauna calmi şi au vieţi împlinite datorită meditaţiei? Dacă în acest fel stau lucrurile, atunci ce mai caut eu aici?

Înainte de a intra în Jodo Shinshu mă simţeam ca în timpul şcolii atunci când profesorul vorbea mai întotdeauna cu elevii buni iar pe mine mă trimitea în spatele clasei cu băieţii răi.
Fără Jodo Shinshu, buddhismul ar fi doar un alt discurs interesant pentru elevii buni şi deştepţi însă fără nici o relevanţă pentru oamenii reali care trăiesc în lumea mea de fiecare zi.
Acum înţeleg de ce considera Shinran că învăţătura Marii Sutre a fost adevăratul motiv al apariţiei lui Shakyamuni în această lume. El a avut curajul de a abandona masca bunului buddhist zâmbăreţ şi a privit adânc în sine însuşi şi în capacităţile oamenilor. Shinran nu ne-a predat discursurile moralizatoare ale altor sutre, ci a ales cu atenţie scrierile care erau cu adevărat importante pentru el şi ceilalţi.
Există învăţături şi practici propovăduite de Shakyamuni despre care Shinran a ales să nu vorbească şi a făcut asta nu pentru că respectivele erau dăunătoare sau proaste, ci nefolositoare pentru atingerea Buddheităţii de către fiinţe precum noi înşine, fără capacităţi şi merite deosebite. El a explicat în Scrisorile[6] sale că unele învăţături buddhiste sunt de relevanţă limitată iar altele de relevanţă universală şi că învăţătura despre Legământul Principal al lui Buddha Amida face parte din ultima categorie. A fi de relevanţă universală înseamnă a fi folositor şi efectiv atât pentru cei virtuoşi cât şi pentru cei răi şi plini de patimi oarbe. Sfinţi şi păcătoşi, înţelepţi şi idioţi ar trebui să fie salvaţi în mod egal. Dintre toate căile buddhiste, numai Jodo Shinshu este „învăţătura în concordanţă cu fiinţele şi timpul în care acestea trăiesc”[7].

Unii ar putea crede (am auzit astfel de afirmaţii la unele întîlniri europene) că nu este bine să fim atât de radicali precum Shinran care a spus că numai credinţa în Buddha Amida poate face oamenii să atingă Buddheitatea, deoarece în acest fel am putea jigni alte şcoli buddhiste cu care suntem angajaţi în discuţii ecumenice.
Însă ce putem face? De ce s-ar simţi jigniţi când atât de multe confesiuni (dacă nu toate) pretind de asemenea că ele au cele mai bune practici şi metode? Uitaţi-vă numai la afirmaţiile şcolilor tibetane când îşi laudă propriile învăţături!
Opinia mea este că trebuie să ţinem strict de explicaţiile lui Shinran Shonin şi să le prezentăm exact aşa cum ne-au fost oferite, fără să adăugăm nimic pentru a satisface aşteptările fiinţelor neiluminate din alte şcoli sau alte religii. Şi asta deoarece în explicaţiile lui Shinran găsim adevăratul sens al existenţei Jodo Shinshu.

Această minunată învăţătură despre încrederea absolută în Buddha Amida nu este doar o altă metodă buddhistă printre cele 84000 porţi Dharma[8], ci învăţătura supremă a lui Shakyamuni.
Shinran a spus în Shozomatsu Wasan:

„... învăţăturile pe care Shakyamuni le-a lăsat în urmă
au intrat toate în palatul nagaşilor.”

Aceasta înseamnă că toate celelalte învăţături buddhiste nu mai sunt efective în aceste timpuri. „A intra în palatal nagaşilor” înseamnă exact asta – a nu mai fi de folos ori a fi ca şi inexistent.”

El a fost şi mai clar:

„Deşi avem învăţăturile lui Shakyamuni,
Nu există nimeni care să le practice;
De aceea, se spune că în ultima epocă Dharma
Nici o singură fiinţă nu va atinge Iluminarea prin ele.”

„Nici o singură fiinţă nu va atinge Iluminarea prin ele” este o afirmaţie foarte puternică. Nici o singură fiinţă – aceasta trebuie foarte bine înţeles. Nici un singur om nu poate practica într-un mod efectiv învăţăturile buddhiste în afară de medoda credinţei în Buddha Amida.

Shinran a spus foarte clar pentru cine este pregătit să audă:

„Dacă nu se încred în Legământul plin de Compasiune al lui Tathagata[9],
Nici o singură fiinţă din aceste vremuri – ultima epocă Dharma
şi a cincea perioadă de cinci sute de ani de la plecarea lui Shakyamuni –
nu are vre-o şansă de a evada din naştere şi moarte.”

Cuvintele lui Shinran nu lasă nici o urmă de îndoială în legătură cu ce avem de făcut.

Nu există nici o altă metodă buddhistă care să poată garanta atingerea Buddheităţii atât de repede, fără să ceară nimic din partea practicantului. Toate discursurile drăguţe şi practicile altor şcoli prin care ele pretind că oricine poate deveni un Buddha în această viaţă sunt bune în ele însele, dar nu mai sunt efective pentru această epocă şi oamenii care trăiesc în ea. Aşadar, ele sunt ca şi inexistente – „intrate în palatul nagaşilor.”

În această epocă, orice practică spirituală autentică – prin „autentică” înţeleg orice practică buddhistă iar nu metodele altor religii – care pretinde chiar şi cel mai mic merit din partea practicantului nu mai este o practică efectivă. De aceea, ar trebui să le abandonăm, pentru că nu mai putem deveni Buddhaşi prin ele.

Dacă este necesar să abandonăm toate celelalte practici buddhiste ca fiind plecate în palatul nagaşilor sau ca şi inexistente, cu atât mai mult nu ar trebui să urmăm învăţăturile şi practicile nebuddhiste, despre care Shinran vorbeşte în detaliu în Kyogyoshinsho unde afirmă, spre exemplu, citând din Marea Sutră a Nirvanei:

„Fii mei buni, există două tipuri de Iluminare: eternă şi impermanentă… Iluminarea căilor nebuddhiste este numită impermanentă, în timp ce Iluminarea metodelor buddhiste este eternă.”

El face din nou referire la învăţăturile nebuddhiste în Shozomatsu Wasan:

„Cele nouăzeci şi cinci de învăţături nebuddhiste pângăresc lumea[10];
Numai Calea lui Buddha este pură şi curată.”

Aceste versuri sunt imediat urmate de cele de mai jos:

„Numai mergând înainte şi atingând Iluminarea
putem să îi ajutăm pe ceilalţi în această casă arzând;
aceasta este lucrarea naturală a Legământului.”

Dacă le comparăm pe acestea din urmă cu afirmaţia despre cele două tipuri de Iluminare (eternă şi impermanentă) citată de Shinran în Kyogyoshinsho şi prezentată mai sus, putem trage cu uşurinţă concluzia că NU prin învăţăturile nebuddhiste, ci prin Calea lui Buddha, care este pură şi curată, suntem capabili să atingem Iluminarea.

Aşadar, pentru că trăim în această ultimă epocă Dharma cu toate dificultăţile şi mizeriile ei, trebuie să urmăm numai Calea lui Buddha iar nu diferitele căi nebuddhiste, ele însele manifestări ale acestei lumi plină de impuritate. Mai mult decât atât, dintre toate metodele buddhiste să alegem numai învăţătura despre Legământul Principal şi să le abandonăm pe celelalte ca fiind inutile (ca şi inexistente).

Cred în mod special că aceste afirmaţii ale lui Shinran Shonin despre căile nebuddhiste şi alte practici buddhiste în afară de Jodo Shinshu sunt foarte utile în zilele noastre când a devenit o modă să amestecăm lucrurile şi să găsim aşa zise sinteze între diferite credinţe religioase. Multe ciorbe spirituale se găsesc pe toate drumurile, amestecând elemente de creştinism cu buddhism, hinduism sau yoga. Însă şi în lumea buddhistă tendinţa de a amesteca lucrurile este adeseori întâlnită. În sangha Jodo Shinshu internaţională, spre exemplu, există un curent de opinie care încearcă să prezinte această Dharma într-un mod cât mai Zen pentru a o acomoda viziunilor personale şi incapacităţii de a se deschide faţă de o învăţătură buddhistă a salvării şi credinţei.

În respingerea căilor nonbuddhiste ca neducând la Iluminare şi a altor metode buddhiste ca ne-efective, Shinran arată că nu este interesat să satisfacă aşteptările şi opiniile nimănui ori să aibă discuţii „politically correct” cu toate doctrinele şi viziunile religioase, ci că este mai degrabă concentrat pe salvarea fiinţelor din naştere şi moarte – lucrul cel mai important în drumul său spiritual. Înaintea celor două râuri de apă şi foc[11], a morţii şi a diverselor pericole ce pot lovi în orice moment, precum şi a şansei atât de rare de a se naşte în trup de om, Shinran este interesat exclusiv să ne arate Calea de scăpare. Iar el chiar nu vede nici o altă metodă utilă în afara credinţei în Buddha Amida. Toate celelalte sunt fie ireale, fie imposibil de utilizat.

Shinran ne cheamă să ne trezim şi să nu pierdem şansa preţioasă pe care o avem aici şi acum. Aceasta este o casă arzând iar nu un loc pentru discuţii şi doctrine fără importanţă. El este foarte limpede în explicaţiile sale, asemenea unui doctor care prescrie exact ceea ce îi trebuie unui pacient pentru a-i salva viaţa. Cuvintele lui sunt în genul următor: „Vrei să scapi de naştere şi moarte? Dacă da, atunci aceasta este metoda de urmat iar nu alta. Încrede-te în Buddha Amida şi în nimeni altcineva.”

Acesta este mesajul lui Shinran către o lume bolnavă cronic, aflată în ultima epocă Dharma, o lume care are nevoie disperată de cel mai bun medicament din istoria sa religioasă.
În loc să piardă timp cu pastile numai pe jumătate folositoare ori complet inaplicabile în aceste timpuri de epidemie gravă, Shinran ia măsuri drastice şi taie rădăcina bolii: „Aveţi credinţă în Amida. Aceasta este singura metodă, altfel boala voastră nu se va sfârşi. Sunteţi prea bolnavi, de aceea vă rog, nu mai pierdeţi vremea şi luaţi acest medicament.” Unui pacient care se află în moarte clinică nu i se mai pot aplica decât şocuri electrice, nu alte medicamente bune pentru când era mai puţin bolnav sau nu atât de slăbit (alte epoci decât cea de acum). Exact asta face Shinran, aplică şocuri vindecătoare acestei lumi bolnave cu riscul de a fi considerat fundamentalist.

Celor care vin la buddhism şi la Jodo Shinshu pentru delicii intelectuale sau discuţii interesante, atitudinea radicală a lui Shinran poate părea jenantă sau incorectă faţă de alte şcoli şi religii. Însă pentru cei care naşterea şi moartea este problema de cea mai mare importanţă şi sunt conştienţi de adevăratele lor capacităţi, mesajul limpede şi direct al lui Shinran de a respinge ceeea ce este inutil şi a alege ceea ce este urgent şi folositor, este exact ceea ce aveau nevoie să audă.

Aşa că, dragi prieteni, alegeţi: evadaţi din această casă arzând sau rămâneţi în interior, petrecându-vă timpul cu practici false ori inutile.

Decizia vă aparţine.



[1] „Tannisho, plângere împotriva abaterilor de la adevăratul shinjin”, text clasic în tradiţia noastră apărut în 2003 în limba română în seria traducerilor din buddhismul Jodo Shinshu. De asemenea, puteţi citi comentariul meu în „Calea accepării-comentariu la Tannisho”, publicat de Corporate Body of Buddha Educational Foundation” în 2010.
[2] Nirmanakaya, în sanscrită. Unul dintre cele trei corpuri ale lui Buddha. Un Buddha se manifestă el însuşi în orice formă, în concordanţă cu condiţiile şi capacităţile acelora pe care trebuie să îi salveze. Vezi articolul „Despre Buddha Amida şi Tărâmul său Pur” unde este explicată doctrina celor trei corpuri ale unui Buddha.
[3] „Treizeci şi două de caracteristici”, se referă la cele treizeci şi două de semne fizice ale desăvârşirii atribuite unui Buddha şi unui Cakravatin (rege ideal).
[4] „Optzeci de semne ale lui Buddha”, se referă la cele optzeci de caracteristici fizice importante ale unui Buddha. Acestea sunt caracteristici fizice minore ce însoţesc cele treizeci şi două de semne principale.
[5] Vezi capitolul „Despre Buddha Amida şi Tărâmul său Pur” din această carte unde vorbesc despre cele trei „corpuri” ale unui Buddha.
[6] Mattosho (Lumină pentru epocile din urmă), traducere în limba română de Josho Adrian Cîrlea. Apărută în 2004 în seria traducerilor din buddhismul Jodo Shinshu.
[7] Shozomatsu Wasan – Imnurile epocilor Dharma.
[8] Shinran a spus în scrisoarea a opta din „Lumină pentru epocile din urmă” (Mattosho): „Dintre Dharmele uşor de înţeles şi cele de neconceput, primele cuprind 84000 de învăţături ale Căii Înţelepţilor. Învăţătura Tărâmului Pur este Dharma de neconceput.” Aceasta este una din modalităţile prin care el a separat învăţătura Tărâmului Pur de celelalte învăţături şi practici buddhiste.

[9] Tathagata este un al nume pentru Buddha şi înseamnă ceva de genul „cel ce vine din aşaitate” sau din „ceea ce este” – realitatea de dincolo de aparenţe.
[10] Fraza "nouăzeci şi cinci de învăţături buddhiste" (kujugoshu ) apare pentru prima oară în Sutra Nirvanei. Se spune că în vremea lui Buddha erau nouă zeci şi cinci de învăţături greşite. Acestea sunt viziunile celor şase maeştri (rokushi gedo) adversari ai lui Buddha şi ai discipolilor acestora, cincisprezece pentru fiecare maestru în parte (explicaţiile lui Zuio Inagaki Sensei).
De asemenea, orice învăţătură spirituală care contrazice legea karmei aşa cum a fost explicată de Buddha, neagă renaşterea, afirmă existenţa unui creator şi judecător suprem al lumii, etc, poate fi considerată în categoria învăţăturilor nebuddhiste care ar trebui respinse. Spre exemplu, nimeni nu poate fi adept Jodo Shinshu şi să creadă în acelaşi timp în Dumnezeu, să nege renaşterea şi legea karmei.
[11] Aluzie la parabola celor două râuri şi a căii albe, scrisă de Maestrul Shan-tao în care acestea reprezintă patimile omeneşti. Vezi cartea mea, „Buddhismul Compasiunii”, apărută în 2005 şi publicată pentru distribuţie gratuită de Corporate Body of Buddha Educational Foundation. 

0 comments:

Post a Comment

Leagă-ţi mintea nestatornică de Legământul Principal şi nu o lăsa să rătăcească în jungla diverselor practici. Chiar nu ai nevoie de nimic altceva în afară de Nembutsul credinţei.

Posted by Comunitatea buddhista Jodo Shinshu din Romania on Sunday, August 23, 2015

THANK YOU FOR THE SUPPORT!

THANK YOU FOR THE SUPPORT!
International Association for Buddhist Culture