Scopul venirii lui Buddha Shakyamuni în această lume



  
Toate scripturile, în mii de volume –
nu sunt altceva decât Marea Compasiune”
(Zuiken Sensei)

Esenţa acestui univers, realitatea ultimă de dincolo de tot şi toate, este Înţelepciune Infinită şi Compasiune Infinită. Refuz să privesc lucrurile altfel. Şi mai este ceva – această realitate ultimă, deşi mă transcende şi trece dincolo de mine, ea este în acelaşi timp aici, mă înconjoară şi mă acceptă aşa cum sunt. Simt asta, buddhismul m-a făcut să simt asta.

Nu există frică pe Calea lui Buddha. Nu există singurătate percepută ca înstrăinare şi părăsire. Dacă acestea apar, să nu ne amăgim, ele sunt doar produsul minţii noastre şi nu reprezintă adevărata realitate. Eu zic să nu înţelegem greşit Înţelepciunea şi Compasiunea lui Buddha, adică să nu încercăm să ne-o explicăm prin intermediul minţii noastre limitate. Nu putem folosi termeni discriminativi pentru a vorbi despre Lumina Infinită şi Viaţa Infinită – cele două modalităţi de a-l descrie pe Amida, Buddha al Vieţii Infinite şi al Luminii Infinite.

Shinran şi Honen[1] s-au întrebat, care să fie oare adevărata semnificaţie şi adevăratul scop al venirii lui Buddha Shakyamuni în această lume? Care este de fapt, în conformitate cu învăţătura Mahayana[2], profunda semnificaţie a Minţii Bodhi? Care este, în relaţie cu aceasta, scopul Iluminării unui Buddha? Oare nu înseamnă Mintea Bodhi aspiraţia de a atinge Buddheitatea pentru toate fiinţele? Pornind de aici, odată ce aceasta a fost atinsă, nu înseamnă că toate fiinţele sunt invitate să se împărtăşească din ea? Iluminarea unui Buddha nu este o Iluminare egoistă; nu există Nirvana egoistă şi personală în Mahayana.
A vedea lucrurile doar dintr-o singură perspectivă, aceea centrată pe sine însuşi, este o viziune egoistă şi limitată, aparţinând fiinţelor ignorante, însă pentru un Buddha sau Bodhisattva centrarea devine universală; totul este cuprins în Iluminarea sa. Discriminarea există doar în mintea noastră, nu însă şi în mintea unui Buddha. Oare Shakyamuni a apărut în lume doar pentru o anumită categorie de persoane, adică pentru cei capabili să atingă Nirvana prin ei înşişi, sau, în conformitate cu Mintea Bodhi, Iluminarea sa cuprinde toate fiinţele, indiferent de capacităţile lor? Shinran şi Honen au considerat că ultima variantă este cea adevărată, deoarece numai ea răspunde cel mai bine Compasiunii Infinite a lui Buddha. Nu se poate să fie altfel; dacă ar fi altfel, buddhismul ar părea de-a dreptul lipsit de sens pentru un om ca mine, incapabil de orice practică virtuoasă şi plin de ataşamente de tot felul.

Câţi dintre noi sunt cu adevărat capabili să urmeze practicile dificile dintr-o mânăstire, câţi pot pretinde că au întotdeauna un comportament plin de bunătate şi virtute în toate aspectele vieţii lor? Câţi dintre noi pot atinge în timpul acestei vieţi confuze acelaşi tip de Iluminare precum Shakyamuni? Câţi dintre noi ar urma cu adevărat buddhismul dacă acesta ar avea sens doar pentru cei foarte avansaţi din punct de vedere spiritual? Shinran şi Honen nu au crezut niciodată că Shakyamuni a avut vreodată intenţia de a exclude anumite fiinţe de pe Calea sa. Altfel s-ar fi contrazis pe sine însuşi şi ar fi contrazis însuşi spiritul bodhisattva.

De aceea, Shakyamuni a propovăduit salvarea oferită de Buddha Amida şi a îndrumat toate fiinţele, indiferent de capacităţile lor, să se bazeze pe el.
Shinran însuşi a considerat că adevăratul motiv al venirii lui Shakyamuni în această lume a fost acela de a propovădui metoda de salvare a lui Buddha Amida:

“Motivul apariţiei lui Buddha în această lume
Este numai acela de a propovădui Legământul Principal al lui Amida,
cel adânc precum oceanul.
Toate fiinţele acestei epoci rele a celor cinci pângăriri
Să se încrreadă în adevărul cuvintelor lui Buddha.”

Pentru că această metodă de salvare este prezentată în Marea Sutră despre Buddha Amida, Shinran a considerat-o ca fiind supremă între toate sutrele predate de Shakyamuni:

“Învăţătura căii Tărâmului Pur se găseşte în Marea Sutră a Vieţii Infinite. Scopul principal al acestei sutre este că Amida, făcând legămintele sale de necomparat, a deschis larg depozitul Dharma şi, plin de compasiune pentru micile fiinţe ignorante, a selectat şi oferit comoara virtuţilor . Ea revelează că Shakyamuni a apărut în această lume şi a propovăduit învăţăturile drumului către Iluminare, căutând să salveze mulţimea fiinţelor sensibile, binecuvântându-le pe acestea cu binefaceri autentice şi reale. Aşadar, această sutră este adevărata învăţătură pentru care Tathagata a apărut în lume. Este scriptura cea minunată, rară şi de necomparat. Este expunerea ultimă şi definitivă a Vehiculului Unic. Este învăţătura corectă lăudată de toţi Buddhaşii din toate cele zece direcţii. A propovădui Legământul Principal al lui Tathagata este adevărata intenţie a acestei sutre iar Numele lui Buddha este esenţa ei[3].

Mai mult decât atât, Shinran l-a privit pe Shakyamuni ca pe manifestarea lui Buddha Amida, exprimându-şi această viziune foarte clar în Shoshinge:

“Amida, care a atins Buddheitatea în trecutul fără de început,
Plin de compasiune pentru fiinţele ignorante ale celor cinci pângăriri,
A luat forma lui Buddha Shakyamuni
şi a apărut în Gaya.”

Nagarjuna[4], cel considerat de toate şcolile Mahayana ca fiind al doilea ca importanţă după Shakyamuni şi unul dintre cei mai importanţi patriarhi al lor, a îndemnat de asemenea toate finţele să se bazeze pe Amida. Probabil cei mai mulţi buddhişti îl cunosc pe Nagarjuna după scrierile sale foarte subtile despre vid, însă uită faptul că şi el s-a refugiat în Amida iar după moartea fizică a renăscut în Tărâmul Pur. În capitolul Calea practicii uşoare din lucrarea Dasabhumika – vibhasa – sastra (Comentariul Sutrei celor zece stadii), el vorbeşte despre două tipuri de practici, una grea a puterii personale, asemănătoare mersului pe uscat şi una uşoară, bazată pe Compasiunea Buddhaşilor, comparabilă cu o călătorie pe apă. Deşi recomandă calea uşoară celor incapabili de eforturi personale consecvente, ceea ce pentru unii ar putea lăsa impresia că practica nembutsu este doar pentru fiinţele „inferioare”, observăm însă că până şi el însuşi se refugiază cu devoţiune în Amida:

Pe Buddha al Luminii Înţelepciunii Infinite,
al cărui corp este asemenea unui munte de aur,
Îl venerez cu trupul, glasul şi inima mea,
ducând mâinile în gassho şi plecându-mă înaintea lui.
Dacă cineva se gândeşte la meritele şi puterea infinită a acestui Buddha,
Va intra imediat în stadiul celor asiguraţi[5];
De aceea eu mă gândesc întotdeauna la el.”

Aşadar, până la urmă, practica nembutsu este o practică universală, atât pentru cei „inferiori” cât şi pentru cei „superiori”, Compasiunea lui Buddha nefăcând distincţie între cele două categorii de persoane:

Toţi înţelepţii şi sfinţii, oamenii şi zeii, se refugiază în el,
De aceea şi eu mă refugiez în el şi îl venerez.”

În istoria buddhismului există foarte multe exemple de Maeştri[6] evoluaţi spiritual care deşi urmau o practică bazată pe puterea personală au simţit nevoia să ofere un loc mai mic sau mai mare în viaţa lor recitării nembutsu şi refugierii în Amida, recomandând-o de asemenea, discipolilor lor. Dacă şi aceşti înţelepţi s-au bazat pe Compasiunea lui Amida, arătând cât de greu este până la urmă să ne eliberăm din viaţă şi moarte doar prin noi înşine, cu atât mai mult, noi, oamenii simpli şi plini de ataşamente ai acestei confuze epoci moderne ar trebui să ne refugiem în Amida. Shinran spune în Tannisho:

Din moment ce este foarte dificil pentru un om să se elibereze în această viaţă prin propriile sale puteri de patimile oarbe şi de obstacolele cauzate de karma sa rea, chiar şi călugării virtuoşi ce practică învăţăturile Shingon şi Tendai[7] se roagă pentru Iluminarea în viaţa de după moarte. Ce să mai spunem atunci despre noi înşine? Noi nu suntem în stare nici să respectăm preceptele şi nici nu avem înţelegerea pe care o dă înţelepciunea, însă atunci când, lăsându-ne purtaţi de corabia Legământului lui Amida, vom traversa oceanul plin de suferinţă al naşterii şi al morţii şi vom atinge ţărmul Tărâmului Pur, norii cei negri ai patimilor oarbe se vor risipi cu repeziciune, iar luna Iluminării, care este adevărata realitate, va ieşi la iveală imediat. Devenind unitate cu lumina cea fără de oprelişti care se răspândeşte în toate cele zece direcţii, vom ajuta toate fiinţele sensibile. Acela este momentul când vom atinge Iluminarea.”



[1] Honen a fost maestrul lui Shinran.
[2] Mahayana este buddhismul „Marelui Vehicol”, numit astfel pentru că are ca scop conducerea tuturor fiinţelor către starea de Buddha. Pe această cale, adeptul se angajează să urmeze Dharma nu numai pentru sine însuşi, ci pentru eliberarea tuturor. Reprezintă un grup de şcoli care se bazează pe canonul buddhist în limba sanscrită. Tradiţia Tărâmului Pur, care conţine şi ea la rândul ei mai multe şcoli, este unul din curentele Mahayana.
[3] Pasaje despre Calea Tărâmului Pur.
[4] Nagarjuna (cca. 150-250), numit „părintele buddhismului Mahayana”, celebru pentru combaterea oricărei afirmaţii despre natura ultimă a realităţii în doctrina specifică Mahayana despre vid. Fondator al şcolii şi dialecticii Madyamika (Calea de mijloc), ale cărei învăţături stau, alături de cele Yogacara, la baza teoriei şi practicii Mahayana.
[5] Sau stadiul de non-retrogresiune în care adeptul este sigur de atingerea Iluminării supreme, nemaifiind în pericol să cadă înapoi în diferite sfere de existenţă.
[6] O altă figură remarcabilă, de asemenea cunoscută în multe şcoli buddhiste Mahayana este Vasubandhu (cca. 320-400), exponent al învăţăturilor Yogacara („practica meditaţiei unificatoare”) ce explică toate existenţele în termeni de conştiinţă şi învaţă meditaţia asupra relaţiei dintre conştiinţa personală şi univers, precum şi atingerea Iluminării supreme prin conştientizarea unităţii intrinsece dintre acestea două. Ca adept al Tărâmului Pur a compus Imnul aspiraţiei către Naştere: Discurs despre Amida Sutra în care prezintă teoria şi practica bazată pe contemplarea lui Buddha Amida, a Tărâmului său Pur şi a bodhisattvaşilor ce locuiesc acolo. La începutul acestui imn el se adresează lui Shakyamuni şi îşi exprimă devoţiunea faţă de Amida:

„O, Cel mai Onorat din lume,
Mă refugiez cu sinceritate în Tathagata al Luminii fără de Oprelişti
Ce străluceşte în toate cele zece direcţii,
Şi aspir să mă nasc Tărâmul său de beatitudine şi fericire.”

[7] Şcoli celebre în buddhismul japonez. Shingon este forma esoterică a buddhismului japonez.

1 comments:

Post a Comment

Leagă-ţi mintea nestatornică de Legământul Principal şi nu o lăsa să rătăcească în jungla diverselor practici. Chiar nu ai nevoie de nimic altceva în afară de Nembutsul credinţei.

Posted by Comunitatea buddhista Jodo Shinshu din Romania on Sunday, August 23, 2015

THANK YOU FOR THE SUPPORT!

THANK YOU FOR THE SUPPORT!
International Association for Buddhist Culture